Prim-vicepreședintele PNL, Klaus Iohannis, a declarat, joi, răspunzând unei întrebări, că i se pare un lucru „excepțional de bun” faptul că autoritățile din Vaslui au avizat explorarea gazelor de șist de către o firmă străină, adăugând că statul român este „incapabil” să facă astfel de investiții.
Klaus Iohannis a fost întrebat, joi, într-o conferință de presă, ce părere are despre faptul că, la Vaslui, autoritățile locale au avizat explorarea gazelor de șist de către o firmă străină, răspunzând că este „un lucru excepțional de bun”, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„Mi se pare un lucru excepțional de bun. Noi trebuie să știm ce resurse avem. Că le exploatăm apoi sau nu, este partea a doua. Dar, să stai așa pe o țară și să nu știi ce ai, este total greșit. Și dacă metode și tehnologii noi permit explorărări mai detaliate, mai bune decât cele de dinainte, sunt de părere că trebuie făcute”, a răspuns Iohannis.
Întrebat cum ajută statul aceste explorări, atâta timp cât sunt făcute de către firme străine, Iohannis a răspuns: „Ne ajută să facem, totuși, niște lucruri pe care noi nu suntem în stare să le facem. Dacă am fi fost în stare le-am fi făcut noi. Noi suntem incapabili să facem așa ceva, de aceea le fac alții în locul nostru. Ei nu le duc cu ei decât într-o mică parte”.
În plus, răspunzând unei întrebări legate de efectele negative ale explorărilor și exploatărilor gazelor de șist, Iohannis a spus că politicienii trebuie „să cântărească foarte bine” dacă activitățile respective sunt necesare.
„Dacă apare o consecință negativă, ea apare în locul unde se petrece exploatarea și, de aceea, este bine ca politicienii să cântărească foarte bine, dacă e nevoie de activitatea respectivă, cu urmările negative cu tot. Dar, să condamni paușal explorări și exploatări prin firme străine mi se pare absolut exagerat. Economia româneacă funcționează datorită investitorilor străini. Dacă i-am scoate și ar rămâne numai ai noștri, ar rămâne foarte, foarte puțină economie. Eu cred că politica României în ultimii 23 de ani a fost corectă, în sensul de a atrage investiții străine în România, care și creează locuri de muncă”, a mai spus Iohannis.
Acesta a adăugat că „e bine să nuanțăm aceste lucruri și să devenim mai puțin xenofobi economici”.
Întrebat ce părere are despre faptul că tot mai mulți parlamentari au afirmat că proiectul Roșia Montană nu va trece de Parament, Iohannis a răspuns: „Înseamnă că s-au lămurit”.
În 3 octombrie, Chevron a obținut autorizație de construire pentru amplasarea în județul Vaslui a primei sonde de explorare a gazelor de șist în România, după ce compania a primit toate avizele necesare de la autoritățile statului pentru prospectarea solului în perimetrul de la Siliștea.
Prima sondă de explorare va fi amplasată în extravilanul comunei Pungești, la 650 de metri de localitatea Siliștea și 950 metri de satul Pungești. Suprafața totală pe care se va întinde platforma de extracție este de 20.298 metri, iar forajul se va face la o adâncime de 3.000 de metri.
Consumul total de apă folosită în procesul de foraj este de aproximativ 35.000 litri pe zi, necesarul de apă fiind asigurat din surse externe, și nu din pânza freatică, în baza unui contract semnat cu o firmă autorizată. Apa va fi transportată cu cisternele și depozitate în rezervoare ce vor fi amplasate în incinta platformei betonate.
„Pe suprafața aferentă instalației de foraj va fi montată o geomembrană care va asigura impermeabilitatea solului”, susțin în documente reprezentanții firmei Chevron.
Forajul de la Siliștea se execută în baza contractului de concesionare încheiat între ANRM și Regal Petroleum PLC, aprobat prin hotărârea de guvern HG 2.283/2004. Ulterior, prin Ordinul ANRM nr. 25/3 noiembrie 2011, s-a aprobat transferul integral din drepturile dobândite și obligațiile asumate prin acordul de concesiune pentru explorare-dezvoltare-exploatare petrolieră în perimetrul V-2 Bârlad către SC Chevron România Exploration and Production SRL.
Chevron România mai deține trei certificate de urbanism în județul Vaslui pentru explorarea solului în vederea identificării eventualelor rezerve de gaze de șist, două obținute la sfârșitul anului trecut și începutul acestui an împreună cu cel de la Siliștea și unul în urmă cu două luni. Pentru perimetrele de la Păltiniș (Băcești) și Popeni (Găgești), compania petrolieră deține acordul de mediu, iar pentru perimetrul Puiești se află în procedura de evaluare a impactului asupra mediului în ceea ce privește amplasarea sondelor de explorare.